Priveliștile, sunetele, amintirile și momentele de aur când un CFMOTO 800MT face explorarea prin inima Peru și unele dintre aromele esențiale ale Americii de Sud cu adevărat de neuitat.

Ce test mai bun? Desigur, munții impracticabili, râurile adânci și drumurile îngrozitoare ar fi pus la încercare răbdarea și abilitățile oricărui motociclist, dar oportunitatea de a pătrunde în „alma” Peru cu 800MT și de a digera bucuria explorării implică mult mai mult decât o probă de hardware de excepție. De fapt, cel mai bun lucru din această călătorie de două săptămâni și 3.000 de mile a fost marea diversitate a ceea ce am văzut, mirosit, gustat și am călărit în jurul, peste și alături. Cu cine am vorbit, cu cine am râs. Momentele în care eram ușor îngrijorați și altele în care speram ca ceasul să se oprească pur și simplu.

Scanarea orașului…

Datorită programului Xplorator și a șansei de a vedea o mostră reală de CFMOTO ADVENTURE, Peru a devenit o destinație foarte interesantă. Am pornit din Lima și din zumzetul unui oraș al contrastelor: de la decădere la decadență, de la intensitate la liniște, de la o priveliște spre Pacific și de la promisiunea petrecerilor la sărăcia incredibilă.

Călătoria prin micile „barrios” a fost atât instructivă, cât și dificilă, dar ceva din atmosfera și zâmbetele copiilor care ne făceau cu mâna ne-au ajutat să nu ne mai simțim atât de stânjeniți. 800MT a fost agilă și ușor de manevrat printre gropi și schimbările mari de pe drumurile asfaltate (un șasiu de 16 kg face asta) și, uau, traficul! Singurul factor liniștitor al filtrării încoace și încolo prin haos a fost sentimentul că șoferii erau obișnuiți cu bicicletele! Unii și-au făcut loc, alții au știut să se uite când schimbă banda de circulație. Am trecut prin câteva zone turistice, iar arhitectura expusă a fost uluitoare. Plaza de Armas, Catedrala din Lima și Mănăstirea San Francisco atrag toată atenția de la ecranul TFT larg și luminos al MT și de la ghidarea pe traseu.

Tarabe stradale și cărucioare cu mâncare, muzică improvizată și oameni care privesc lumea care trece: Croaziera în Lima nu a fost deloc ușoară, dar apropierea de viață, cultură și nebunie a început să se simtă deja departe, în timp ce am parcat și am petrecut noaptea în cartierul Miraflores, știind că nordul ne chema în dimineața următoare.

Ziua în deșert…

Autostrada Panamericană, o rută care se întinde de la un capăt la altul al globului – cea mai lungă traiectorie călătoribilă din lume – a fost ca un covor deschis pentru grupul nostru și pentru mica echipă de 800MT. Pacificul ne îmbrățișa umerii din stânga, iar lanțul muntos al Anzilor din dreapta. Deși era tentant să reducem turația și să ne bucurăm de curbele drumului, aceasta a fost șansa de a deschide accelerația 800MT și de a încerca Cruise Control. Respirațiile profunde de aer marin, câteodată ceața ocazională și o briză puternică au sporit sentimentul că aceasta era o drumeție, o experiență și o bucurie, mai degrabă decât un caz de a merge de la „A la B”.

Ne-am îndreptat mai mult spre interiorul țării și în curând am simțit căldura și izolarea peisajului deșertic. Temperaturile au crescut, iar praful s-a îngroșat pe echipamentul nostru de călărie. Trecerea prin vechiul oraș pierdut Caral – unul dintre cele mai vechi din lume, cu o istorie estimată la aproximativ 5.000 de ani – a fost o reamintire brutală a modului scurt și rapid în care fiecare dintre noi locuiește pe această planetă. A fost umilitor… dar în același timp motivant pentru a face și mai mult din excursia noastră!

Devenind verde…

În cea de-a treia etapă a călătoriei noastre, am trecut prin unele dintre cele mai diverse zone topografice și ecoclimate din Peru. Deșertul, pietrele și praful au devenit păduri, verdeață și drumuri accidentate. Munții au devenit mai înalți, iar drumurile mai înguste. Umiditatea a crescut brusc. Cuplul și puterea de tracțiune a motorului 800MT au fost foarte utile aici, la fel ca și ergonomia, deoarece, în unele momente, a fost mai mult decât necesar să stai în picioare pe piulițe.

Am pierdut puțin din senzația epică și din amploarea deșertului, dar nu a trecut mult timp până când ne-am simțit la marginea Amazonului (bazin) și nu departe de un decor de junglă. A fost remarcabil să-mi amintesc că doar cu câteva zile înainte ne aflam în masa amețitoare a orașului Lima.

Plimbarea a devenit mai variată, iar eu am fost mulțumit de răspunsul prompt al accelerației de pe 800 MT, dar și de aspecte precum parbrizul mare și eficient și suspensia reglabilă, pe care am înmuiat-o cu câteva clicuri. Punctul culminant a fost, fără îndoială, Cascada Gocta (descoperită recent ca fiind una dintre cele mai înalte cascade din lume), iar masa de apă care se prăbușește a făcut din nou pe mai mulți dintre noi să se simtă mici și neînsemnați! Drumul spre nord-estul Anzilor a însemnat că am ajuns la Chachapoyas și la un alt oraș antic: Kuelap. Cocoțat pe un deal de pe malul stâng al râului Urubamba, la o altitudine de 3000 de metri, Kuelap a fost centrul politic al culturii Chachapoyas. Adesea numit „Machu Picchu al Nordului”, a precedat civilizația incașă cu mai bine de șase secole.

De câteva ori, norii și vizibilitatea, precum și clima, au făcut ca mersul pe bicicletă să fie dificil și lent. Am fost mai mult decât recunoscător pentru capacitățile de „aventură” și versatilitatea bicicletei; a continuat să meargă, chiar și prin noroiul care curgea pe drumuri și peste jantele roților noastre. M-am bucurat să ajung la cazare și să mă odihnesc puțin.

În întuneric…

O mulțime de tuneluri; câteva în întuneric beznă și fără să mă simt 100% în siguranță! Vorbim despre adrenalină, iar luminile LED ale bicicletei au funcționat de minune în acest mediu. Versanții impunători ai munților și senzația că o parte din ei s-ar putea prăbuși au adăugat un plus de urgență în timp ce continuam să urcăm. Șaua de pe 800MT era un prieten familiar până acum.

Am trecut prin periculosul și magnificul Canon del Pato, intrând în Cordillera Blanca; cel mai înalt lanț muntos tropical din lume și locul unde se află cei mai frumoși munți din America de Sud. Râul Santa, în plină furie, taie aceste vârfuri, formând canioane abrupte în care apa curgătoare sculptează formațiuni stâncoase la bază.

În cele din urmă, am ajuns la Laguna 69, un lac glaciar situat la o altitudine de 4.600 de metri. Să vezi asta însemna să crezi. O priveliște în oglindă a unui vârf înzăpezit și o apă atât de albastră încât nu părea reală. Cine a pus acest „tablou” mare în fața noastră?! „Albul” a fost culoarea dominantă aici, deoarece ne aflam în apropiere de Huascaran, cel mai înalt munte din Peru. O plimbare de la 800 la 5.000 de metri a fost una dintre cele mai antrenante călătorii pe două roți; ceva ce nu vei uita și nici nu ești sigur că vei repeta repede!

Sunete de junglă

Faza finală a turului nostru „Wild North” a justificat partea „sălbatică” a titlului. Autostrada 5N ne-a dus în jos și tot mai adânc în junglă. Frunzișul dens făcea ca drumurile să pară un alt fel de tunel. Orașul Tarapoto era o oază în toată această verdeață; un loc unde păsările se simțeau la fel de bine ca și locuitorii obișnuiți! La căderea nopții, întreaga junglă a fost învăluită de o strălucire roșie de apus, adăugând o notă de mister împrejurimilor.

A venit timpul să parcăm pentru scurt timp mașina 800MT, care a fost bine încercată. Bicicleta nu a sărit nici măcar o bătaie, în ciuda bătăilor primite de la elementele atmosferice și a altitudinii ridicole. Lăsam energia pe două roți pentru cea pe apă! O experiență de rafting pe râu a fost un nou tip de senzație! Trebuie să recunosc că am preferat controlul bicicletei mele în comparație cu săriturile curentului de râu (iar stâncile erau uneori un pic prea aproape pentru confort!), dar a fost totuși o altă experiență interesantă pe o listă lungă.

Climatul de junglă și farmecul magic al orașului Tarapoto au pus capăt celor două săptămâni de zbor prin Peru. În afară de călărit, am dormit, am mâncat, am băut, am vorbit și ne-am făcut noi prieteni. Legătura de a vedea, de a trăi și de a călări în fiecare zi a eliminat orice ciudățenie socială. Uneori, voiai doar să împărtășești ceea ce ai trăit: accidentele la limită de pe șosea în care o deviere de ultim moment a unei stânci sau a unei gropi a salvat situația, maimuța ciudată pe care o zăriseși într-un copac, reptila de care erai convins că o să treacă sub roata ta. Căldura, vântul, munca grea, croaziera. Aceasta a fost o altă parte a aventurii. Nu ar fi avut același impact dacă aș fi fost singură. Peru îți pătrunde în inimă și absorbindu-l astfel îți marchează sufletul.

Colegul de drum, Andrei, nu ar fi putut rezuma mai bine. „Aceasta a fost o călătorie la care m-am gândit foarte mult timp, timp de doi ani”, spune el. „Apusurile de soare, drumurile, cascadele, oamenii pe care i-am întâlnit și cei cu care am călărit. În plus, să nu uităm cât de grozav a fost MT! Toate amintirile sunt vii.”

Când e următoarea plimbare?